©Editura Acvaria
Toate drepturile rezervate

 

<Inapoi la TEATRU INTR-UN ACT

Copyright © Dana Mindru

Propunerea autorului: trupele de teatru de amatori sau profesioniste sau regizorii interesati de punerea în scenă a acestor lucrări, pot lua legătura cu autorul prin email la proza@acvaria.com | Despre copyright

Mia, nesuferita mea...

(Personaje: Dan, Mia, Geta, Emil, Colegul lui Dan, Un coleg de birou, Al doilea coleg de birou, Fata, Asistenta)

(Dan pe marginea prapastiei cu spatele spre public. Pare ravasit, disperat.)

DAN: Sa cad fara sa simt nimic. Acelasi vid si sus si jos. Ce diferenta ar fi? Aici fara Mia, acolo fara Mia. (Isi prinde capul intre palme. Striga.) Unde esti, Mia? Unde esti? Aici sau jos? Primul pas e mai greu. Caderea e libera. (Priveste in jos. Ameteste.)

(Intra Geta, ravasita si ea. Se opreste in celalalt colt al scenei, pe marginea prapastiei. Priveste in jos. Ameteste.)

GETA: Ce las ai putut fi, Emile! Ce usor ai renuntat la viata! Si pentru ce? Pentru o femeie! Pentru mine... (Priveste in jos trista.) Ai avut curaj o singura data in viata: atunci când te-ai azvârlit in haul acesta. Ce usor ar fi sa te urmez... dar n-o voi face. Ce rost ar avea? Ar fi ca si cum as fugi dupa tine, in lumea cealalta, sa-ti dovedesc iubirea pe care n-ai stiut s-o pretuiesti. E atât de ciudat sa trec acum prin locul de unde tu... O fac doar ca sa inteleg de ce ai facut-o. (Face câtiva pasi. Il vede pe Dan pregatindu-se sa sara.) Oh, nu!!! (Alearga catre el disperata si il indeparteaza de marginea prapastiei.) Ce vroiai sa faci? Ce-i in capul tau, baiete?

(Dan inca dezorientat, privind in jurul lui, apoi la Geta.)

DAN: Ce mi-ai facut? De ce m-ai oprit?

GETA: Erai gata sa te arunci.

DAN: Bineinteles ca asta vroiam sa fac. N-ai nici un drept sa ma opresti.

GETA: Ba am tot dreptul! Ca om. Ca femeie. Ca mama. Esti atât de tânar ca mi-ai putea fi fiu.

DAN: Dar nu-ti sunt si pentru asta ar fi trebuit sa ma lasi in pace.

GETA: Am facut-o o data. Am lasat un om sa faca ce doreai si tu sa faci. Chiar de aici, de la inaltimea aceasta. Eu sunt vinovata si nu as suporta sa-mi moara un om in fata.

DAN: De ce nu l-ai oprit si pe el?

GETA: Nu eram totusi de fata, desi din cauza mea s-a intâmplat nenorocirea. Eu l-am adus pe marginea prapastiei.

(Dan o priveste acuzator. Isi retrage bratul din mâinile ei.)

GETA: (Trista.) Era sotul meu...

DAN: (O priveste interesat. Se ridica.) Ce s-a intâmplat? Ce l-a adus in starea asta?

GETA: (Tresare. Il priveste cu severitate.) Dar pe tine? De ce ai incercat s-o faci?

DAN: (Jenat.) Pentru o femeie...

GETA: (Zâmbind trist.) Tot pentru o femeie... Ai putea spune ca noi, femeile, avem efect de otrava pentru voi, barbatii. Va ducem sus, aproape de extaz, ca apoi brusc, sa va facem vânt de pe buza prapastiei. Suntem vinovate? Sunteti vinovati? Care din noi ar trebui sa se arunce in hau? Tu sau ea? Eu sau sotul meu?

DAN: Ea n-are nici o vina...

GETA: Desigur... Dar eu? Priveste-ma! Seman cu femeia care te-a adus aici? Seman macar putin?

DAN: (O priveste speriat.) De ce trebuie sa semeni? Nici nu o cunosc prea bine. Nu stiu nici macar exact ce culoare au ochii ei.

GETA: Dar amândoua suntem femei. Hai, judec-o pe ea prin mine. Judeca-ma pe mine prin ea. Vreau sa stiu cine e vinovatul. Nu vrei sa afli si tu adevarul? Nu vrei sa stii daca intr-adevar tu trebuie sa te arunci? Daca e ea vinovata, atunci lasa-ma pe mine sa mor. Daca esti tu, urmeaza-mi barbatul. Dar nu inainte de proces. Hai, judeca-ma prin ea!

DAN: Pe Mia o cunosc de douazeci de ani. O viata de om s-ar putea spune, dar a fost o viata ingrozitoare, crede-ma. Tu nu stii cine e Mia, ca daca ai cunoaste-o, m-ai intelege poate mai bine. Dintotdeauna am privit-o ca pe cea mai stearsa fiinta de fata pamântului. Ba chiar ma agasa la culme zâmbetul ei tâmp si cumsecadenia exagerata. Tin minte chiar prima zi in care am zarit-o pe Mia. (Pe un plan secundar al scenei apare Mia-fetita a carei descriere i-o face Dan privind in zare.) cu parul zburlit, acoperindu-i fruntea si ochii, cu uniforma albastra sifonata mereu si cu cordonul rasucit neglijent in jurul taliei butucanoase. Obrajii rumeni si lati ocupau cea mai mare parte a chipului ei rotund. Ochii de o culoare spalacita, nedefinita, ii pluteau in orbite cu o impresie nelamurita. Cu mâinile strânse pumn inghesuite in buzunare. Clipea des, cu un tremur enervant al pleoapelor. Mica, dolofana si mereu zâmbareata. (Mia se apropie cu gesturi baietoase de Dan.) Ea era Mia, colega mea de scoala! II tin minte chipul ca desprins dintr-un cosmar!

MIA-COPIL: (Cu o figura joviala, plina de interes fata de Dan.) Eu sunt Mia! (Dan intoarce capul dezgustat. Ea apare in fata lui fin nou.) Suntem colegi, stii? Desi nu te-am mai vazut niciodata, pe tine parca te cunosc de undeva. Suntem oare vecini? Locuim pe aceeasi strada?

...... finalul fragmentului ......

Propunerea autorului: trupele de teatru de amatori sau profesioniste sau regizorii interesati de punerea în scenă a acestor lucrări, pot lua legătura cu autorul prin email la proza@acvaria.com | Despre copyright