©Editura Acvaria
Toate drepturile rezervate

 










<Inapoi la volumul de proza | Urmatoarea povestire>

Copyright © Dana Mindru

Ultimul tren

ursa nu era trecuta in "Mersul trenurilor"… Cu toate acestea, lumea ii cunostea orarul si destinatia. Pretul era exorbitant, dar vedeai pe fotoliile compartimentelor oameni de toate varstele. Intelectuali carunti cu ochelari, doamne cu blanuri scumpe si coafuri proaspete, tinere speriate si timide, strangandu-si gulerul pe langa gat, baieti cu figuri plictisite, rasucind o ultima tigara intre degete, batrani inexpresivi, tremurand din toate incheieturile, babute derutate, mestecand cu greu un biscuit prea tare…

Printre ei, din intamplare, se nimeri si Mircea, tanarul mereu grabit si fara de noroc, ce astepta primul tren spre nicaieri pentru a evada dintr-o lume dintr-o data prea stramta, unde nu mai gasea nici un amanunt de care sa se mai agate. Unde pleca el? Habar n-avea… Cu mainile inghetate in buzunare si cu parul ravasit de vant, Mircea astepta un tren cu speranta unui nou inceput, pe un drum, poate, mai larg si mai drept spre necunoscut, la capatul caruia isi va gasi, in cele din urma, norocul… "Plec unde vad cu ochii… Las totul in urma si nu ma mai gandesc… Acolo… voi gasi o viata noua… cea pe care o merit… si o visez…", isi zicea Mircea tremurand de frig, in momentul in care ceru bilet pentru primul tren ce avea s intre in gara.

De ce-i atat de scump biletul? Sari el la cel care I-l intinsese prin ghiseu.

Ce? Mata nu stii ce tren e asta? O data-n viata mergi cu asa un tren… Vrei sa ajungi la capat? Dai oricat…

Pana la capat merg, zise Mircea iritat.

Pana la capat, cum sa nu? Rosti omul lenes, inchizand ferestruica dupa care isi infunda capul in gulerul imblanit.

Acum Mircea se afla la locul lui, intre o batrana cu aere de doamna si palarie cu boruri largi, si un batran adormit, sforaind prelung in balansul trenului. Mircea nu-si gasea pozitia si se muta nervos de pe o parte pe alta. "Ce plictiseala! Dorm toti de parca n-ar avea cand sa doarma. Toti dorm… Toti…"

Numai Mircea nu adormise. Privea la tovarasii sai de compartiment si observa ca toti erau in varsta. "Culmea! Parca toti mosnegii s-au vorbit sa umble noaptea cu trenul…". Iesi din compartiment si, lovindu-se de geamuri si usi, inainta pe culoar pana la capatul vagonului. "Toti dorm! Dar ce-i aici? Vagon de dormit? Ce naiba?" Deschise usa unui compartiment in care zari un tanar de varsta lui, motaind si el la locul lui. Scartaitul usii il trezi pe tanar, care ridica pleoapele grele de somn privind catre Mircea.

Am ajuns? intreba acesta tresarind deodata.

Unde? Se mira Mircea, bagandu-si nasul prin crapatura usii.

La capat…, zise agitat baiatul.

Ce capat, dom'le? Abia am pornit din nou…

Abia am pornit? Dar eu tot merg de ceva ore…

De unde vii?

Din nord, facu tanarul un semn din cap, aratand in sus.

Si unde mergi?

La capat. Ca si tine…

Dar stii ce-i la capat?

Hi, ce-i la capat… Cine poate sti? Poate raiul… Poate iadul… Poate o luam de la capat…

SI tu? Sari Mircea cu un zambet inviorat. Te pomenesti ca si tu ai fugit de acasa…

N-am fugit. Am plecat de buna voie… Era ultima solutie! Acasa nu mai aveam nimic… Macar aici, in tren, ma mai bucur si eu de ceva numai pentru mine…

De ce te bucuri?

Am putut dormi. SI am visat frumos…

Nu fi prost. Te bucuri de niste vise?

De ce crezi ca am luat trenul asta? Ca sa dorm. Sa nu simt trecerea. Sa visez tot ce nu am avut niciodata… Spoi, la capat… ce-o fi o fi…

SI ce-ai visat?

Eh, ce-am visat… Bani, femei frumoase, o casa mare, cu de toate… Nu am avut asa ceva niciodata… Acum le am!

SI la ce-ti ajuta daca sunt numai in vis?

Ma bucur si eu… Ma mint putin… inainte de…

Dar poate si la capat vom avea toate astea!

La capat nu voi mai avea nevoie de ele!

Tu nu stii ce vrei, baiete! Mama, ce de bani o s-avem! Si femei, si mancare…

De unde stii? intreba pustiul cu chipul dintr-o data luminat.

Nu trebuie sa stiu de undeva, spuse Mircea cu un aer superior. Tot timpul cand pleci in alta parte, dincolo e mai bine…

Poate ai dreptate… cine stie? Dar tu? De ce ai plecat? De unde atata optimism in tine?

M-am saturat de viata pe care o duceam. Imputita si fara rost…

Da - da! Chiar asa! intari pustiul dand din cap.

Dar ia spune-mi. Ce oras e la capat?

De unde sa stiu? Doar n-a mai fost nimeni pe-acolo. Cei care pleaca, sunt bun plecati! Nu s-a mai intors nimeni sa spuna cum e…

Pai vezi? Asta inseamna ca le e bine si le convine acolo. Daca ar fi fost mai rau ca acasa, s-ar fi intors…

Cum sa se intoarca? Ridica pustiul vocea enervat. Trenurile doar merg intr-acolo! Nu se si intorc! Stii ce? Ma enerveaza discutia asta! De parca n-ai accepta ce se intampla… Ma duc sa ma culc… am stricat pentru tine o faza misto, cu o tipa trasnet intr-o piscina… Du-te si te culca… Ne mai vedem noi… la capat!

Mircea ramase nedumerit pe culoar. Privea chipurile celor ce dormeau si buzele tuturor erau intinse intr-un zambet de satisfactie totala. Fruntea le era senina ca a unor copii cu somn linistit.

Se intoarse intre batranul ce sforaia si doamna cu palarie. Isi rezema ceafa de spatar fara sa se mai gandeasca la nimic, lasandu-se imediat furat de somn. Un vis luminos, plin de bogatie, ii invada creierul… Se vazu pe el, imbracat bine, la volanul unei masini ultramoderne, de un albastru stralucitor. In dreapta statea o femeie cu parul despletit, fluturandu-i in vantul ce batea din fata, in viteza masinii. Radea tare, aratandu-si dintii perfecti din spatele buzelor rujate strident. Bratele goale pana la umar ii cuprinsera gatul si se simtea plutind fara forma. II auzea hohotul fortat in timp ce buzele-i fierbinti alunecau de-a lungul gatului.

Opreste aici! Auzi glasul rasfatat, apoi ii vazu degetele lungi apucand necontrolat volanul. Hai, opreste! Nu e mai bine sa o faci de buna voie decat sa te oblig? Apoi rase scurt, trecandu-si unghiile delicate peste obrazul lui Mircea. Era ametit de parfumul puternic al pielii ei bronzate, dar continua sa conduca, in ciuda oricarei tentatii, privind cu greu prin locul ramas liber deasupra umarului femeii.

Hai, opreste! Tii cu tot dinadinsul sa ajungi la capat? Prelungeste clipa asta frumoasa, cat o mai ai, pentru ca oricum e in costul biletului…

Mircea conducea inainte, incercand sa urmareasca atent drumul. Femeia ii acoperi fata cu sarutari. Se lasa cuprins de imbratisarea ei infocata si, printre pletele ei ravasite peste fata lui, privi inainte, de-a lungul soselei.

Nuu! Striga el, smulgandu-se din bratele femeii. Apuca volanul si rasuci brusc intr-o parte. Masina se zgudui lovita de un bolid, se rasturna de cateva ori pe sosea si se pravali fumegand pe margine…

Se trezi brusc, rasufland accelerat, lac de sudoare. Mainile crispate pastrau inca forma inclestarii lor pe volan. Fusese numai un vis… Dar un vis de o frumusete sinistra…

Tresari la deschiderea usii. In prag, aparu chipul tulburat al pustiului.

Ce-i? intreba Mircea ametit, nestiind unde se afla.

Eu m-am razgandit. Cobor la prima statie si ma intorc…

Esti nebun? Nu stii ce pierzi!

Ba stiu, si tocmai asta vreau sa evit! Femeia din vis m-a ingrozit. Nu-mi place sa mor!

E doar un vis. Am visat si eu!

Dar ne pregatea pentru ce va urma!

Ce sa urmeze?

Chiar nu intelegi? La capat! Asta ne asteapta!

Tampitule! La capat e viata noastra cea adevarata!

La capat vom muri! Striga el cu ochii iesiti din orbite. Ti-a placut accidentul de masina? Va urma inecul din piscina… Preferi sa ai bogatie pentru cateva ore ca apoi sa sfarsesti in vreunul din felurile pe care le-ai visat?

Mircea ramase cu ochii larg deschisi. Scoase biletul din buzunar si il cerceta uimit.

Ce fel de tren e asta?! intreba infiorat.

Scrie pe bilet. Uite! "Bilet de clasa intaia - Ultimul tren".

"Ultimul tren"? Dar eu am cerut bilet pentru primul tren care opreste in gara.

Culmea ironiei… Primul era chiar ultimul…, zise pustiul cu un suras amar. E trenul ultimelor dorinte… Fiecare il ia dupa propria-i alegere… Poti muri cum preferi, intr-unul din modurile aratate in vis. Vise cu lucruri niciodata avute si cu senzatii tari… O moarte simpla si fara durere. Stii ce urmeaza? Nu stii… Dormi si vei afla… Nu ai auzit de trenul asta?

Nu, si daca stiam, nu as fi urcat niciodata. Trebuie sa cobor. Nu vreau sa mor! Trebuie sa cobor chiar acum din trenul asta!

Mi-e sila de mine si de viata aceasta… Ultimul tren e inventia cea mai comoda pentru omenire, chiar daca ultima calatorie este si cea mai scumpa…

Mircea pasi agitat pe culoar, dintr-o parte intr-alta. Privi oamenii adormiti din compartimente si se scarbi de zambetele lor fericite.

Semnalul de alarma! striga Mircea de parca ar fi descoperit solutia salvatoare. Trenul se va opri si voi sari din el… Ma voi pierde in noapte si aici va fi capatul pentru mine…

Apuca manerul.

Nu face asta! Auzi vocea pustiului ce il urmarea ingrozit. Gandeste-te la toti ceilalti care au ales sa moara curat. Fara sange si fara suferinta. Nuu!

Dar Mircea trase cu putere in jos. Franele scrasnira macabru pe sine antrenand tot trenul intr-o miscare haotica inainte. Vagoanele se rasturnara ca niste jucarii lovite de piciorul unui copil. Vazu peretii vagonului contorsionandu-se, cazu si el intr-o parte, se rostogoli de cateva ori, auzi tipetele oamenilor treziti din visele lor, apoi peste ochi I se prelinse un val de sange…

Peste intreg trenul ce zacea ca un cadavru de dinozaur pravalit pe sine razbateau strigatele celor ce se lasau sfasiati de ghearele mortii. Nu departe de trupul strivit al lui Mircea pustiul facu cu greu o miscare. Gemu scurt si se tari pe coatele insangerate. Ajunse langa cadavru si-i puse palma pe fata. Ochii lui Mircea intepenisera intr-o expresie de groaza.

SI tu, care nu doreai sa mori…, spuse el inchizand pleoapele mortului de alaturi. Iar eu, care mi-am dat toti banii pe bilet…

 Bucuresti - Martie 1993

<Inapoi la volumul de proza | Urmatoarea povestire>