<Inapoi la ROMAN
7,2 grade pe scara Richter
Roman premiat la Concursul National de Creatie Literara
"Mihail Sadoveanu" (1992)
REZUMAT
| FRAGMENT
Motto: Daca nu-ti place lumea in
care traiesti, inventeaza-ti-o singur!
ntra
la "Casata". Lumina blânda o incalzi si se aseza
intr-un colt de unde putea sa priveasca toata incaperea.
Isi comanda ca un copil pofticios cele dorite si astepta.
Atmosfera era placuta aici, primitoare si calma. Muzica
suna in surdina din difuzoare, lumea vorbea in soapta la
mesele mici, cadrul o imbia si o facea sa uite ora
târzie si grija zilei de mâine sau a celei trecute.
Nu-si scosese haina dintr-o precautie pe care nici ea nu
si-o putea explica, desi era cald si bine inauntru.
Chelnerita aparu vioaie cu prajiturile pe o tava iar
Laurei i se facu brusc o pofta grozava. Degusta cu
placere fiecare bucatica si incerca sa-si aminteasca de
timpul in care mergea cu cele doua prietene din liceu la
cofetarie, pe vremea când mai chiulea de pe la vreo ora.
Ce frumos era si ce bine se simtisera impreuna! "In
seara asta nu-mi voi aminti decât de lucrurile placute
ale trecutului", isi ordona Laura in timp ce ridica
privirea zâmbitoare spre usa de la iesire. Tresari
neplacut surprinsa ca dintr-un vis urât. il urmari cu
privirea pe Mihai apropiindu-se de vitrina cu prajituri.
Alaturi de el pasea o tânara blonda, inalta, cu trupul
zvelt si tenul curat, pulsând a tinerete. Laura lasa
sa-i cada lingurita in farfurie urmarind cu ochii larg
deschIsi perechea ce se apropia in tacere de masa ei.
Mihai isi roti privirea prin sala, isi opri ochii asupra
Laurei, asteptând mut, fara sa schiteze vreun gest,
urmarea. Isi aminti de fata de lânga el si ii spuse
ceva, in soapta. Zâmbi apoi fortat spre Laura si misca
din cap in semn de salut. Laura se gândi un moment la
gestul cu care sa-i raspunda si deschise doar buzele
mimând un salut neauzit, pentru ca cel din fata sa sa
inteleaga ca il observase. Mihai nu se clinti din loc,
desi blonda se departase putin privindu-l iscoditoare si
asteptându-l s-o urmeze. Laura isi muta agitata privirea
de la fata blonda la Mihai care ramasese tintuit locului
la câtiva pasi departare de masa Laurei.
Ridica
degetele in dreptul umerilor schitând un ramas bun
scurt, se rasuci pe calcâie si porni fara nici o
expresie pe chip spre iesire. Blonda intoarse capul in
ultimul moment spre Laura, analizând-o curioasa, ca si
cum ar fi putut gasi motivul tacerii bruste a
insotitorului ei la masa aceea. Laura isi ridica mâna la
tâmpla sprijinindu-si tulburata capul, golita de
gânduri si sentimente ca dupa un accident. Se ridica,
lasând cafeaua neatinsa, nestiind ce sa faca, incotro sa
se indrepte.
Dorea sa
plece, dar si sa ramâna, sa-l vada disparând in
intunericul de afara, dar si sa uite. Se rezema intr-o
mâna de masa, iar cu cealalta mâna sprijinindu-si capul
pe care-l simtea invârtindu-se. Privi ceasul cofetariei
exact in momentul in care minutarul se muta la minutul al
douazecilea al orei noua. Era cazul sa mearga acasa.
Aventura s-a sfârsit. Dar nu reusi sa se tina pe
picioare si se aseza inapoi pe scaun cu fruntea ascunsa
intre palme, fara sa plânga.
Il revedea
pe strada, vorbindu-i si privind-o sincer, incât i se
parea ca nimic strain nu ii poate desparte, ca totul e
prevazut ca acea discutie unilaterala, intre Laura cea
tacuta si Mihai cel, dintr-o data, prea vorbaret, sa aiba
loc chiar atunci, in acea clipa. Dar filmul intâlnirii
de la prânz se estompa si aparea figura vesela si blonda
iscodind-o curioasa. Isi simtea tot corpul incordat si,
incetul cu incetul, tremurul picioarelor se intinse pâna
sus, la brate si la umeri. Se stârni agitatie in jur, de
parca tulburarea dinlauntrul ei declansase o adevarata
catastrofa si in afara trupului sau, ca si cum intregul
univers participa la prabusirea ei. incerca zadarnic
sa-si potoleasca fiorul din corp, privea imprejur cu
ochii incetosati, incapabila sa-si clarifice imaginea.
Femei si barbati cuprinsi intr-un dans al fricii fugeau
disperati spre iesire. Copiii incepura sa plânga,
alergând dupa parinti. Un geam se sparse cu putere ca si
cum un trup trecuse prin el. Muzica se intrerupse brusc
lasând numai zgomotul infernal al agitatiei umane in
cercul strâmt al vietii si al mortii. Se ridica nesigura
pe picioare, dar corpul ii tremura fara incetare.
Desprindea din vacarmul general doar un cuvânt strigat
din toate directiile, la inceput murmurat cu teama,
prinzând amploare pâna la disperarea strigatului adunat
din toate piepturile. Cutremur! Se uita in jur cautând o
explicatie sau o directie incotro sa se indrepte. Spuse
timida catre cineva care trecu furtuna pe lânga umarul
ei:
Ce
se intâmpla?, dar nimeni nu ii mai raspunse. Trebuia sa
gaseasca singura raspunsul.
O lua
incet, clatinându-se, spre iesire, dar se opri, caci
seismul ii zdruncina cu atâta forta corpul, incât nu
putea inainta nici macar cu un pas mai aproape de usa.
ingenunchea slaba la fiecare pas si incerca zadarnic
sa-si recapete echilibrul. O femeie o lovi in goana ei
nebuna si o trânti pe podeaua de ciment. in jur, oameni
intr-o alergatura continua, incatusati de groaza si de
tipetele blocate in gâtlej. Peretii scrâsnind funebru
din dintii lor de beton. Lampile zdranganind taios.
Paharele rostogolindu-se pe mozaic. Totul intr-un dans al
mortii pe o melodie infioratoare compusa din doar trei
note stridente si nearmonizate: cu-tre-mur!
Vazu
zidurile, acele ziduri puternice balansându-se moi ca de
guma, haotice in stânga si-n dreapta, rasturnându-se cu
ciuda spre interior, antrenând totul in miscarea lor
greoaie spre pamânt. Vazu peretele din fata ei
fisurându-se si incerca sa se ridice. Praful se
stârnise si lumina se stinse dintr-o data declansând
alte si alte strigate si zgomote surde de oameni
lovindu-se intre ei si de ziduri. Vazu in ultima
strafulgerare de lumina oameni imbrâncindu-se unii pe
altii, prinzând fara veste o ura teribila unul impotriva
celuilalt, nascuta din incercarea dureroasa de a se
sustrage cu o fractiune de secunda mai devreme decât cel
de alaturi din dansul zidurilor fisurate. Laura se agata
de o coloana, tinând-o strâns in brate de parca incerca
prin imbratisarea sa disperata sa opreasca seismul. Auzi
in spate primul perete sfarâmat, cazând ca un bolid pe
ciment, antrenând gemete ingrozitoare. Cazu si ea pe
mozaic, simtindu-l rece prin haine, vazând, la lumina
care mai patrundea pe ochiurile de geam ramase, tavanul
prabusindu-se greu, odata cu zidurile. Totul cazu in
interior ca un castel din carti de joc cladit pe o masa
fara un picior. Teribilul scrâsnet al peretilor rasuna
ca un ecou sinistru peste ceea ce fusese cofetaria,
alunecând peste tot ce mai era inca materie. Era blocata
sub zid, desi norocul pe care nu credea ca il are
ii lasase in jurul capului un spatiu destul de
larg, atât cât sa mai poata, inca, respira. Praful o
ineca iar gemetele, razbatând printre ruine, o
ingrozeau. Cutremurul se sfârsise. Miscarea ondulatorie
se oprise, dar nu si caderea neintrerupta a zidurilor ce
glisau mereu in jos, peste mormanul de beton sfarâmat. O
cladire construita de oameni, gândita si calculata in
cele mai mici detalii, atât de usor darâmata de forta
razvratita a naturii. O putere imensa, ca de sfârsit de
lume, ca si cum pamântul nu fusese altceva decât o bila
azvârlita de un incepator intr-o sala de popice.
Zidul o
apasa iar praful ii acoperea fata incremenita de spaima.
Nu putea sa plânga, nici sa strige. Era inutil, deoarece
isi inchipuia ca deasupra sa zac tone de moloz si oameni
striviti de blestem. Totusi lacrimile ii pornira pe
obrazul acoperit de praf subtire, macinat de ziduri,
lasându-i doua riduri ude pe un desert uscat. Auzea
plânsul adunat de sub darâmaturi si se gândi ca acesta
e mormântul pe care si-l aflase alaturi de alte fiinte
nevinovate ca si ea. Se gândea ingrozita ca tot ce putea
face era sa-si astepte moartea ca pe efectul intârziat
al unei otravi cumplite, stiind ca a inghitit-o din
greseala altcuiva. Nimic nu i se parea mai inforator ca
bocetul prelung pe atâtea voci, deslusit printre
zidurile moarte, mai disperate sau mai resemnate,
puternice sau abia gemute. Isi simtea inima agitata
incercând sa-i sparga pieptul si ar fi preferat sa fi
murit din prima clipa, zdrobita de ziduri. Corpul ii era
intreg, desi nu si-l mai simtea, dar rana daca
exista nu dadea semne de durere fizica, ci doar
sufletul ii plângea incet, neauzit, fara sa participe la
strigatele oamenilor de alaturi. Nu stia cum trece timpul
in astfel de situatii: prea repede sau mult prea lent?
Auzea continuu glasurile strigând deznadajduite dupa
ajutor, gemete de durere din toate partile si banuia ca
exista si morti foarte aproape de ea, sânge si rani
cumplite, lacrimi si zvârcoliri finale, ca intr-o pagina
de scenariu de film de groaza. Numai ca aici nu mai era
vorba de opera premiata la festivaluri a unui mare
regizor, ci natura era cea care preschimbase tot decorul
cald si luminat al orasului intr-un morman de praf, fara
sa mai ceara sprijin recuzitei sau asistentului de regie.
Un film ingrozitor, cu actori striviti de vii sub ruine,
totul pentru a parea o filmare cât mai autentica
prezentata unui juriu necunoscut spre pemiere.
Cât beton prabusit peste mine! Ah, blocul?! Nu se poate!
Daca s-a prabusit si blocul de deasupra cofetariei?
intreg blocul? Totul deasupra mea? Tone de beton? Zeci de
vieti distruse? Nu, nu ma vor gasi! Sunt prea departe de
suprafata!Oh, Doamne!, o trecu un fior, dar daca seismul
a fost atât de puternic incât tot Bucurestiul e la
pamânt? Se gândi ca sanse sa supravietuiasca o
zidoua ar fi, dar numai gândul ca afara nu mai
exista oameni care sa o salveze o ingrijora, incât isi
simtea parul albind prematur. Sa sper oare ca voi rezista
pâna la capat? Ca ma vor gasi vie? Ca nu ma vor ridica
de aici ca pe o placa de beton strivit? Oare am atâta
putere? Afara, oare, mai exista oameni? Cu trupurile
intregi si cu sufletele ranite? Oare Mihai a patit ceva?
Iesise din cofetarie? Se gândeste cât de cât la mine?
Ca poate sunt aici, sub zidurile acestea grele, fara aer
si fara lumina, fara nici o sansa, poate, de a rezista?
Fara aer?! Oh, fara aer?!
.....finalul fragmentului.....